
- Condamnat la închisoare după ce și-a înjunghiat mama și pe concubinul acesteia | Procuratura Generală a Republicii Moldovaon 28 februarie 2025 at 7:55
Potrivit învinuirii înaintate de către procurorii din cadrul Procuraturii raionului Ungheni, inculpatul, la 25 octombrie 2024, pe timp de seară, fiind sub influența alcoolului, în locuința mamei sale, situată într-un sat din raionul Ungheni, a inițiat un conflict cu aceasta în cadrul căruia i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în zona piciorului. Potrivit raportului de expertiză judiciară, femeii i-a fost cauzată o plagă tăiată în regiunea genunchiului stâng, ce se califică ca vătămare ușoară a integrității corporale sau a sănătății.
- Trei bărbați, dintre care un pădurar, trimiși pe banca acuzaților după ce au defrișat copaci ilegal și au încercat să îi însușească | Procuratura Generală a Republicii Moldovaon 28 februarie 2025 at 7:55
Mai exact, unul dintre pădurarii acestei întreprinderi, acționând de comun acord cu doi complici, a încercat să sustragă masa lemnoasă dintr-o pădure, pe care, de fapt, trebuia să o administreze și protejeze. Anticipând din timp o posibilă intervenție a organelor de ordine, au perfectat un certificat și chiar au achitat taxele de stat pentru procurarea unor crengi – rămășițe de la defrișarea copacilor.
- Trei ani de închisoare pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate | Procuratura Generală a Republicii Moldovaon 28 februarie 2025 at 7:55
La finalul săptămânii trecute, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Drochia, sediul Râșcani, pe caz, inculpatul fiind condamnat la 3 ani de închisoare.
- Detalii privind omorul copilului din raionul Telenești | Procuratura Generală a Republicii Moldovaon 28 februarie 2025 at 7:55
Comunicăm că în cadrul urmăririi penale, care a durat câteva luni, fiind exercitată de către Procuratura Generală, Procuratura raionului Telenești, cu suportul ofițerilor din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al IGP, au fost efectuate un spectru larg de acțiuni, în urma cărora a fost inițiată procedura de revizuire a cauzei penale în care inculpata (mama copilului) a fost achitată pentru comiterea infracțiunii imputate, iar cauza penală pe faptul omorului copilului a fost reluată pentru continuarea investigațiilor.
- Va sta 3 ani după gratii pentru denunțare falsă și trafic de influență | Procuratura Generală a Republicii Moldovaon 28 februarie 2025 at 7:55
Astfel, potrivit sentinței recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, un bărbat în vârstă de 33 de ani, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor nominalizate, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani.
- Informații aferente cererilor de grațiere | Procuratura Generală a Republicii Moldovaon 28 februarie 2025 at 7:55
Notăm că, pe cauzele menționate au fost identificate și audiate 23 de victime, care au indicat despre consimțământul viciat și utilizarea aceleiași metode de recrutare, prin înșelăciune, de către traficanți, în speță sub pretextul de a activa în Federația Rusă în calitate de curieri ai suplimentelor alimentare pentru sportivi.
- Doi bărbați, condamnați la 11 ani de închisoare pentru violență | Procuratura Generală a Republicii Moldovaon 28 februarie 2025 at 7:55
Conform învinuirii, la data de 6 mai 2024, pe timp de zi, aflându-se într-un sat din raionul Drochia, inculpații au agresat un bărbat de 45 de ani, aplicându-i multiple lovituri cu pumnii și picioarele în diferite zone ale corpului, iar în final lovindu-l cu un scaun în regiunea capului. Conform concluziilor raportului de expertiză judiciară efectuat în dosar, victimei i-au fost cauzate leziuni corporale care se califică drept vătămări corporale grave.
- Primar, condamnat penal pentru două episoade de depășire a atribuțiilor de serviciu. Va achita peste 800 000 lei prejudiciu | Procuratura Generală a Republicii Moldovaon 28 februarie 2025 at 7:55
În primul caz, primarul a fost recunoscut vinovat de acțiunile de depășire a atribuțiilor de serviciu, comise în anul 2019, și anume, dispunerea demolării unui depozit ce aparține în proprietate unei persoane fizice și înstrăinarea materialelor de construcție la un preț derizoriu, cu ulterioara utilizare în parte a banilor obținuți.
- Administratorul unei întreprinderi, condamnat pentru încălcarea regulilor de protecție a muncii, care a dus la decesul a două persoane | Procuratura Generală a Republicii Moldovaon 28 februarie 2025 at 7:09
Conform probatoriului administrat, în perioada 2019 –2022, inculpatul nu a asigurat condiții corespunzătoare de muncă angajaților săi, încălcând prevederile Codului Muncii și ale Legii securității și sănătății în muncă. Acesta nu a evaluat și gestionat corespunzător riscurile profesionale, nu a dotat angajații cu echipament de protecție adecvat și nu a luat măsuri pentru prevenirea accidentelor la locul de muncă.
- Condamnat la 19 ani de închisoare după ce și-a omorât propriul tată | Procuratura Generală a Republicii Moldovaon 25 februarie 2025 at 11:56
Potrivit învinuirii înaintate de către procurorii de la Fălești, inculpatul, la 25 octombrie 2024, aflându-se la domiciliul său amplasat într-un sat din raionul Fălești, a inițiat un conflict cu tatăl său, în procesul căruia, intenționat, i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele în regiunile vitale ale corpului, preponderent ale capului și toracelui, în rezultat, la scurt timp, survenind decesul victimei. Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii imputate.